PROIECT DE LUDOBUS




Proiectul „Ludobus” reprezintă o inovaţie în Republica Moldova.

Ideea de bază a Ludobusului constă în crearea unei ludoteci mobile care ar aduce jocuri şi va crea posibilităţi de petrecere a timpului liber pentru copiii instituţionalizaţi din zonele defavorizate ale Republicii. Astfel, ludobusul este un vehicul ce transportă săptămânal o ludotecă întreagă în diferite localităţi (medii rurale sau semi-rurale) ale Moldovei, unde grupurile de voluntari vor realiza variate programe de animaţie create pentru organizarea eficientă şi distractivă a timpului liber al copiilor de 3-16 ani, garantînd un maxim de energie, satisfacţie şi emoţii pozitive pe tot parcursul vizitei.

Scopul: Educare şi cunoaştere prin joc şi distracţie.

Ludobusul prevede:

  • Prezenţa adulţilor (ludotecari, voluntari, educatori, părinţi) în calitate de parteneri de joc;
  • Prezenţa jocurilor şi jucăriilor specifice diverselor categorii de vârstă şi interese;
  • Crearea oportunităţilor de întărire a sensului autonomiei personale , auto-stimei şi valoarea relaţiilor interpersonale;
  • Crearea condiţiilor de joc spontan în timpul cărora copiii îşi pot exprima dorinţele şi problemele sale;
  • Dezvoltarea simţului de responsabilitate şi „liberă alegere”;

    Ludobusul va fi dotat cu:

  • o bibliotecă de jocuri (individuale/de grup, de masă/mobile, constructoare, educative/reguli stricte, naţionale/internaţionale, etc.)
  • materiale pentru activităţi de laborator – ateliere de creaţie (desen, sculptură, origami, construcţie, modelare, etc.)
  • o mini-bibliotecă de cărţi, reviste
  • echipament tehnic (audio, video, foto, etc.)
  • trusă medicală
  • instrumente de lucru a ludotecarului (registre, mape, album foto)

    Ludobusul propune copiilor o gamă largă de activităţi: joc liber şi organizat, activităţi de laborator(intelectuale, manuale, artistice şi sportive), sărbători cu diverse ocazii.

    Acest serviciu va permite promovarea culturii jocului pe întreg teritoriu Moldovei.